joi, 16 aprilie 2009

Sidex

Combinatul de la Galaţi pare a avea parte de vremuri grele. Scăderea cererii mondiale a condus la înjumătăţirea producţiei şi, automat, la reduceri pe măsură. Iar când spun reduceri mă gândesc atât la personal cât şi la consum(energie electrică, materii prime, servicii s.a.m.d.).

Anul trecut ponderea afacerilor Sidex în PIB a fost de 1.3%, o valoare uriaşă, care vorbeşte de la sine despre impactul pe care-l poate avea în economie orice disfuncţionalitate înregistrată aici. Cu toate protestele sindicatelor(ieri a avut loc o manifestaţie puternică la Galaţi) principala vinovata pentru problemele actuale este realitatea economică. Nu este vorba decât de o conjunctură internaţională extrem de nefavorabilă.

Cea mai mare ameninţare la care mă gândesc în acest moment ar fi închiderea combinatului. Fără doar şi poate, o asemenea mişcare ar avea un impact catastrofal, antrenând după sine mai multe falimente în lanţ. Deocamdată nu cred că va fi luată o asemenea decizie. Principala problemă pentru noi s-ar înregistra dacă actualul trend de scădere a cererii mondiale de oţel va continua. Având în vedere modul de a acţiona specific lui Lakshmi Mittal, suntem obligaţi să luăm în considerare şi un asemenea scenariu. Mai rău este că Mittal e conştient de impactul pe care-l are orice închidere a unui combinat dintre cele pe care le deţine. Aceasta îi conferă o putere sporită de negociere şi, în scurt timp, am putea să vedem o sarabandă a facilităţilor oferite de diverse ţări în schimbul păstrării în funcţiune a combinatelor.

Nu vreau să dezvolt prea mult acest subiect. Să sperăm că cererea se va înscrie pe un trend ascendent întrucât, în caz contrar vom avea parte de un adevărat coşmar. Sunt totuşi curios dacă cineva din Ministerul Economiei a avut până acum curiozitatea să facă aceste calcule şi să pregătească soluţii pentru combaterea eventualelor probleme. Nu de alta, dar sunt o căruţă de funcţionari pe-acolo care nu prea-mi dau seama cu ce se ocupă.

2 comentarii:

  1. Fara legatura cu postarea, dar relativ la inchiderea blogului critic la adresa GoldmanSachs, aici

    RăspundețiȘtergere
  2. Sigur că nu a gândit nimeni! Omul de marmură are altele pe cap! Şi pe Băsescu îl fute grija de confortul sufletesc al soacrei lui Geoană, Boc e aerian în materie de economie, iar restul se gândesc cum să rupă coaliţia fără prea multe pagube electorale.
    De fapt, România are o economie fracturată: o parte este globalizată şi guvernul nu are niciun control sau nicio influenţă asupra ei, singurul lucru pe care îl poate face este să dea bani, ca să limiteze efectele sociale ale eşecului entităţilor de tip Sidex, şi cealaltă parte de care nu-i pasă, pentru că nu o înţelege, ea nesemănând cu nimic ce poate fi găsit sau descris într-un manual de economie, capitalistă, socialistă sau de ambe sexe.
    Şi atunci guvernarea este doar un algoritm de parazitare a banului public. Şi ştii cum e: obţii, în cel mai bun caz, doar ceea ce-ţi propui, dacă doar asta îţi propui.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)