miercuri, 4 iulie 2012

Bubble

Cu toate că am fost tentat să mai aștept în legătură cu subiectul de față, o să risc totuși atacarea sa acum. Și fac aceasta pentru că, din punctul meu de vedere, cotațiile la care se tranzacționează rețelele sociale sau companiile care se intersectează cu domeniul seamănă din ce în ce mai mult cu bula imobiliară de dinainte de începerea crizei.

După căderea la minimul de 25.8$/acțiune, rețeaua lui Zuckerberg pare a-și reveni treptat deoarece a atins chiar și un top de 33$/acțiune. Nu trebuie uitat însă că, la prețul actual de 31.2$ acțiunea se tranzacționează la o valoare cu aproximativ 20% mai mică decât valoarea atinsă la IPO. La valorile actuale, Facebook are o capitalizare bursieră de 66.7 mld. $ și un P/E de ... 99.86! Curios este că acțiunea FB se menține la cotații care au atât de puțină legătură cu realitatea în ciuda faptului că știrile care vin de-acolo nu sunt tocmai pozitive(posibilitatea reluarării contractului cu GM nu mi se pare o așa mare realizare). 

Și, pentru a înțelege mai bine la ce mă refer, o să-mi îndrept privirea spre o altă rețea socială, mult mai mică și listată cu ceva mai mult timp în urmă. Este vorba de LinkedIn, iar motivul pentru care am preferat să o contrapun Facebook ține de performanțe. În termenii metricilor impuse de noua eră, LinkedIn arată mult mai bine. În medie, un utilizator al LinkedIn petrece 18 minute pe lună pe rețea, în timp ce pe Facebook se petrec în medie 6.4 ore. Veniturile medii pe user pe oră însă arată o diferență extremă: în timp ce LinkedIn încasează 1.3$, Facebook face doar 6.2 cenți. Profitul LinkedIn e pe cale să se dubleze în timp ce dinspre cartierul general al lui Zuckerberg nu prea se aud zvonuri interesante. Desigur, cei care citesc aceste rânduri ar putea replica cu faptul că, în timp ce LinkedIn e o rețea profesională orientată aproape exclusiv către business, Facebook se adresează tuturor. Observație este cât se poate de corectă, numai că, un investitor e interesant de capacitatea unei firme de a-și dezvolta afacerea, de potențialul pe care-l are. În timp ce Facebook încă e în căutarea propriului drum, LinkedIn pare a avea „foaia de parcurs” cât se poate de clară. Și aceasta pentru că, în afara taxelor pe care le ia de la utilizatori, a reușit să-și monetizeze informațiile pe care le deține prin produse adresate mediului corporatist. Spre exemplu, LinkedIn Recruiter, o aplicație performantă pentru căutarea și selectarea candidaților care îndeplinesc cel mai bine cerințele recrutorului, produce peste 8000$/an/utilizator licențiat. Aplicația este una din ce în ce mai solicitată de mediul corporate, ceea ce poate fi tradus ca o dezvoltare/consolidare interesantă a rețelei. De ce spun aceasta? Simplu. În condițiile în care recrutorii utilizează LinkedIn, utilizatorii au mai puțin apetit de părăsire a rețelei. De asemenea, informațiile pe care le postează au mult mai multă relevanță și valoare decât cele postate pe Facebook și, automat, se vând mult mai bine. 

Acestea fiind spuse, am putea crede că am descoperit o bijuterie. O companie cu profil similar, dar care face mult mai mulți bani pe utilizator. Ce să înțelegem de-aici? Că LinkedIn e mai creativă sau că Facebook are perspective grozave? Personal nu mizez pe niciuna dintre ele și aceasta dintr-un motiv cât se poate de simplu. LinkedIn are un P/E de, țineți-vă bine!, 671.3!!! Nu fac parte dintre cei care se lasă atrași de mirajul unui singur indicator, dar când observi ceva atât de ieșit din peisaj trebuie să-ți pui întrebări. Oricât de inovativ ar fi un business să nu uităm că decizia de investiție se bazează pe aceleași două elemente vechi de când lumea: venituri și cheltuieli. Chestiunile legate de perspective, cu toate că nu trebuie ignorate, reprezintă mai mult vorbărie și speranțe. Adevăratele profituri vin din bani reali încasați acum, nu în viitor. 

Concluzionând voi spune că suntem în plină bulă IT. Este a doua, după cea din 2000. Nu-mi dau seama cât va mai ține deoarece pare că încă să nu s-a ajuns la momentul de isterie maximă. Teoretic ar trebui să fim tentați să tranzacționăm pentru a profita de vârful isteriei iraționale. Este, cu adevărat, cea mai profitabilă perioadă, dar să nu uităm riscurile. Dacă vom reuși să intuim corect vârful, profiturile din short-are promit să fie extrem de generoase. Există însă acest mare „dacă”, cel care face diferența între câștig și pierdere. Chiar și-așa, cred că e timpul să vă îndreptați ușor atenția către acest domeniu deoarece turbulențele de-aici se vor transforma în tragedii și reușite, ambele la extreme.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)